Sunteti aici: Fabricat in Iasi»NOUTATI

NOUTATI

Strategia de dezvoltare a Iasului

Primaria a dat publicitatii strategia de dezvoltare realizata de firma olandeza „Haute Europe”.

Seria 3

 

Am dat publicitatii ultima serie de propuneri de branduri „fabricate in Iasi”.

Evaluarile pot fi gasite la adresa
http://www.fabricatiniasi.ro/firmesibranduri.php
 

Vinurile de Cotnari au fost premiate la Festivalul Liubljana

   De trei ori aur si de trei ori argint pentru vinurile companiei Cotnari
   Vinurile produse de catre Cotnari SA au fost din nou premiate, la Concursul International de Vinuri – Liubljana 2007, care s-a desfasurat la sfarsitul lunii mai în Slovenia.
   Vinurile produse de Cotnari SA au facut inca o data dovada calitatii lor exceptionale, obtinand medalii de aur pentru Tamaioasa Romaneasca 2003, Grasa de Cotnari 2002 si Feteasca Alba 2002, precum si argint pentru Grasa de Cotnari 2000, Grasa de Cotnari 2003 si Tamaioasa Romaneasca 2005. Vinurile Cotnari SA au obtinut cele mai multe medalii dintre vinurile romanesti prezente in concurs si, in plus, Tamaioasa Romaneasca 2003 a obtinut cel mai mare punctaj dintre vinurile romanesti fiind declarata „Campioana vinurilor romanesti”. La concurs au participat peste 1.800 de probe de vin din peste 25 de tari.
   Aceste distinctii maresc zestrea de medalii internationale obtinute de Cotnari SA la 25, in primele sase luni ale anului 2007, medalii obtinute la prestigioase concursuri sub egida Organizatiei Mondiale a Viei si Vinului (Quebec, Paris, Bruxelles, Bucuresti).

FabricatinIasi: primul teatru in limba idis

A doua moarte a lui Goldfaden?

Autor: Valeriu GHERGHEL

„Amintesc faptul ca Avram Goldfaden a intemeiat in orasul nostru, in 1876, primul teatru in limba idis. Spectacolele aveau loc in gradina Pomul Verde (care se afla in apropierea Teatrului National), gradina foarte cautata in epoca. Pe locul ei se ridica astazi un obelisc auster, inaugurat in data de 15 octombrie 2002. Mihai Eminescu insusi nu a scapat prilejul de a scrie elogios despre aceste spectacole in idis. Daca sint bine informat, trupa lui Goldfaden avea sase actori. Peste citiva ani, intemeietorul teatrului a parasit orasul si a emigrat in SUA. A organizat si acolo spectacole foarte apreciate de public. Cind a murit, in 9 ianuarie 1908 (la virsta de 68 de ani; regizorul si compozitorul Goldfaden se nascuse in 24 iulie 1840), a fost petrecut pe ultimul drum de un cortegiu impresionant. Unii vorbesc chiar de 75.000 de persoane!
In memoria lui Goldfaden si ca un omagiu adus initiativei sale, in anul 2002, Ministerul Culturii a inaugurat la Iasi un Festival international de teatru in limba idis. Prima editie s-a desfasurat, cu fastul necesar, intre 15 si 18 octombrie 2002. Manifestarea a avut un ecou neasteptat. Si nu numai in Romania. Ziarele de pretutindeni au consemnat festivalul si au vorbit, cu acest prilej, in termeni foarte magulitori despre Iasi. Festivalul constituia, asadar, o excelenta ocazie de a promova (cum se spune mai nou) orasul Iasi si, de ce nu, de a discuta despre identitatea lui culturala. Mai mult: din cite stiu, organizatorii festivalului (ministerul amintit, Centrul Cultural Francez si conducerea de atunci a Teatrului National) au obtinut o sponsorizare considerabila: nu mai putin de 20.000 de euro. Pentru constiinta „traumatizata” a ieseanului (care se plinge mereu ca e persecutat si ca nu e bagat in seama precit s-ar cuveni ca locuitor al unei „capitale culturale”), festivalul reprezenta un motiv de legitima mindrie. Orasul nu devenea, desigur, „buricul” lumii, dar, macar pentru citeva zile, tinea capul de afis al gazetelor. Daca nu cumva ma insel, din motive pe care le ignor cu desavirsire, nimeni nu mai vorbeste despre festival. Traditia risca sa se rupa. Ar fi, neindoielnic, mare pacat.”

fragment preluat din ZiaruldeIasi.

Despre Adi Mironescu

   Pasiunea pentru design poate aduce bani frumosi

Articol de Roxana Nichifor

   Societatea Idegrafo a luat nastere in urma cu un an. Cu toate acestea, studentul iesean care a infiintat compania are deja clienti importanti atat din tara, cat si din strainatate.

   Idegrafo a luat nastere ca urmare a pasiunii pentru grafica si design. Adrian Mironescu, cel care a infiintat firma Idegrafo, a activat mai intai ca designer. „Primele contracte le-am avut in urma cu sase ani, din primul an ca student al Facultatii de Informatica. De atunci am desfasurat o bogata activitate profesionala ca designer independent, ca director de creatie sau ca si consultant. Baza mea este designul de identitate si branding, aceasta pentru ca, astfel, am o viziune mult mai larga asupra proiectelor!”, a declarat Adrian Mironescu. In functie de proiectele pe care le primeste, Adrian Mironescu lucreaza alaturi de o echipa cu tineri specialisti in programare, copywriting, PR si graphic design. „Designul si comunicarea sunt domenii fascinante! Permit intrarea in contact cu multa lume interesanta, cu diferite afaceri sau organizatii. Exista la fiecare pas provocari, de aceea sunt domenii foarte creative si in care nu te poti plictisi in nici un moment!”, sustine Mironescu.

   O firma care a luat nastere din pasiune

   Conform conducerii companiei, Idegrafo are ca „motoare” principale pasiunea si creativitatea. „Este, totusi, si o afacere, chiar daca inca una relativ tanara! Principala materie prima este creativitatea, iar aceasta exista din plin! E extraordinar sa faci ce iti place si sa fii platit bine pentru asta!”, precizeaza Mironescu. Incepind cu anul 2001, actualul director al companiei a desfasurat o bogata activitate profesionala ca designer independent, ca director de creatie sau ca si conducator al grupului studentesc de design WebGroup. Intre anii 2005 si 2006, Mironescu a activat ca director de creatie in cadrul firmei britanice INW. „Incepind cu luna aprilie 2006 am infiintat firma proprie de design Idegrafo, ca o noua etapa in evolutia profesionala!”, mentioneaza Mironescu.

    Cu toate ca joaca un rol important, echipa Idegrafo nu se teme de concurenta.

   „Cu siguranta exista concurenta, dar inca avem de asteptat in Romania pentru a putea spune ca este o adevarata industrie! Sint semne ca domeniul creste, ceea ce este foarte bine pentru toata lumea! Nu doresc sa anihilez concurenta, ci vreau chiar sa o incurajez! De exemplu, scriu pe Identity blog, un blog prin care incerc sa tin la curent micuta noastra breasla cu ce se intimpla important in domeniu sau prin prezentari pe care le sustin la evenimente!”, a precizat Mironescu. Costurile pentru un proiect variaza in jurul sumei de 1.000 de euro. Dar sunt cazuri in care, in functie de complexitatea proiectului, se poate ajunge si la citeva mii de euro. „Preturile sint relativ mici, comparativ cu marile companii care activeaza pe piata de profil. Noi am asteptat mai intii sa castigam experienta si apoi sa ne impunem. Experienta este cea care isi spune cuvintul!”, sustine Mironescu.

   Clienti cu renume

   De cind au intrat in acest domeniu, membrii Idegrafo au avut parte de clienti buni si de proiecte provocatoare. „Am lucrat si mai lucrez direct pentru Universitatea «Al.I. Cuza», Microsoft Romania, Habitat for Humanity, Facultatea de Informatica Iasi, British Council, Centrul Cultural Francez Iasi sau chiar cu Pavel Stratan! Pe lista de clienti se numara si firme din afara tarii, cum ar fi Innopay Olanda, Admira, The Office London Caffe sau, indirect, cu Erste Bank, Immorent, Synergy Communications, Romexterra Bank…”, a mentionat Mironescu. In acelasi timp, directorul firmei iesene are in spate o importanta activitate in domeniu. Adrian Mironescu a participat in acest an la seria de workshop-uri Maddays Branding, Planning, Publicitate la Iasi. De asemenea, a participat la conferinta internationala Brandcamp Bucuresti, de anul trecut, apoi a fost selectat in programul British Council „Industrii Creative” si in Programul de antreprenoriat pentru tineri „Business Without Borders”. Mironescu a fost selectat si pentru Bursa de Excelenta a Universitatii „Al.I. Cuza” si a fost membru organizator la „Romanian Symposium on Computer Science”, Iasi, 2004.

Sursa: JurnaluldeEst

Marci romanesti

http://marcidesucces.sfin.ro/sumar-catalog.php

Firma care in 2005 a raportat un profit net mai mare decat cel al Antibiotice, Kosarom sau alti stalpi ai economiei locale a intrat recent pe piata exsovietica, intr-o republica foarte bogata in depozite de gaz metan si petrol

   Totalgaz lasi a intrat pe piata din Kazahstan 

   Compania ieseana Totalgaz a intrat pe piata instalatiilor de gaz din Federatia Rusa. Primul pas a fost inaugurarea unei statii de reglare-masurare in Kazahstan. “Statia are o capacitate de 30.000 de metri cubi pe ora. A fost o lucrare dificila pentru ca trebuie sa faca fata unor temperaturi foarte diferite. Clima este desertica, iar diferenta de temperatura intre iarna si vara ajunge la 80 de grade”, a explicat Adrian Coca, director comercial al Totalgaz. Dupa cum arata sefii Totalgaz, patrunderea pe piata fostelor state sovietice este solutia pentru a obtine profituri importante in anii urmatori. “Companiile straine din domeniul instalatiilor pentru gaze vad in Romania o cale de acces spre marea piata a Rusiei. Concurenta va fi din ce in ce mai acerba, iar noi incepem sa ne orientam si spre aceasta piata de desfacere”, a mai spus Coca. Totalgaz a construit si cea mai mare statie de reglare-masurare gaze din Romania. Statia cu o capacitate de 210.000 metri cubi pe ora este construita la Chiscani, linga Braila. “Este o statie complet automatizata, cea mai mare din tara, pe care am realizat-o pentru Distrigaz Sud”, a sustinut Adrian Coca. (A.B.)

Jurnalul de Est: Brandurile cu care se lauda Iasul

 

Cotnari, Kosarom, Antibiotice, Polirom, Iulius Mall sau Casa Auto sint doar citeva nume iesene de top. Numele acestor firme au trecut de mult granitele judetului, atit timp cit infrunta cu succes concurenta la nivel national.

     Construirea unui brand cere timp. Timp pentru ca acesta sa dea roade. Si da roade nu numai atragind vinzari, dar si cele mai bune talente de pe piata. Si mai important este insa gradul in care un brand este adevarat cu el insusi. Cotnari, Iulius Mall, Polirom si Kosarom sint printre cele mai cunoscute nume din Iasi care au depasit granitele orasului. Consultanta de brand le-ar aduce firmelor venituri de aproximativ 2,5 pina la 3 milioane de euro, potrivit estimarilor specialistilor. Daniel Mogosanu, directorul de Marketing din cadrul firmei de consultanta Addvances Iasi, sustine ca un studiu de brand depinde foarte mult de arealul geografic cercetat si de volumul esantionului. „La nivelul Iasului, un studiu de acest gen costa intre 2.000 si 4.000 de euro. Companiile care ni se adreseaza o fac pentru ca au nevoie. Pentru un studiu la nivel regional se poate ajunge la preturi si pina la 8.000 de euro. Aceste studii includ si alte module de cercetare. Anual, numai in zona Moldovei implementam peste 20 de studii de evaluare a marcilor de companii sau produse!”, a spus Mogosanu. Pentru producatorul de medicamente aflat inca in proprietatea statului, colaborarea cu Grapefruit pentru rebranding a adus cresterea valorii de piata a companiei. Aceasta este estimata acum la aproape 200 de milioane de euro, de 40 de ori mai mare decit ultima evaluare, realizata in urma cu opt ani. In 2005, compania ieseana de medicamente a efectuat o lucrare de reorganizare a imaginii. „Costurile totale au fost de aproximativ 100.000 de euro!”, a spus Ioan Nani, directorul Antibiotice Iasi. Valoarea numelui Antibiotice este cumulata cu cea a companiei de medicamente. Brand-ul ar putea fi evaluat la 300 de milioane de dolari, valoarea actiunilor companiei la bursa.

     Kosarom a depasit granitele Moldovei

     Grupul Kosarom estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 52 de milioane de euro. Pentru companie, brand-ul care are acelasi nume, respectiv Kosarom, nu inseamna numai identitate verbala, vizuala, design de ambalaj si respectarea unei strategii. Brand-ul mai reprezinta calitatea produselor si preparatelor din carne certificata de consumatori. „Promovarea numelui Kosarom are in spate investitii in tehnologie si calitatea produselor de ordinul a milioane de euro anual. La acestea se adauga reteaua de transport si distributie. Actiunile de marketing si de promovare se situeaza la cel putin un milion de euro anual!”, a declarat Elena David, directorul de marketing din cadrul Grupului Kosarom. Conform conducerii, firma vrea sa ramina cel mai puternic brand din Moldova. In acceptiunea companiei, brand-ul nu se limiteaza la cele citeva sute de mii de marci inregistrate in Romania. Valoarea brand-ului este data de capacitatea sa de a influenta procesul de cumparare. Desi lansat pe piata in perioada in care in Romania nu se vorbea despre brand-uri, ci despre marci, procesul de branding a respectat toate etapele necesare, reusind sa se pozitioneze in mintea consumatorului. Pentru ca una dintre legile branding-ului spune ca puterea unui brand este invers proportionala cu extinderea lui, Kosarom a incercat sa se pozitioneze in Moldova. O cercetare cantitativa ISRA Center Marketing Research, referitoare la piata mezelurilor din Romania, realizata in a doua jumatate a anului 2006, arata ca Grupul de firme Kosarom este brandul numarul 1 al Regiunii de Nord-Est a Romaniei. Kosarom ocupa primul loc ca marca moldoveneasca in topul preferintelor consumatorilor. La nivel national, produsele Kosarom ocupa locul al cincilea in clasamentul preferintelor producatorilor de mezeluri. Potrivit aceluiasi studiu, Kosarom este cea mai cunoscuta marca moldoveneasca de mezeluri.

     Iulius Mall, sub semnatura lui Iulian Dascalu

     Iulian Dascalu, proprietarul si directorul general al Iulius Mall, crede ca pozitia privilegiata pe care o are acum Iasul pe granita de Est a Uniunii Europene va atrage in urmatorii cinci ani un val de investitii. „Aici am dezvoltat un mall de care sint foarte multumit, ca si de cel de la Timisoara, dar scopul meu este sa fac o retea de mall-uri, nu sa ma impart intre multe business-uri! La Suceava voi investi 100 de milioane de euro, urmind sa ma uit la celelalte orase cu minim 150.000 de locuitori, unde sa aduc un Iulius Mall!”, a declarat Iulian Dascalu.

     Cotnari, un vin nobil

     Investitia in crearea si dezvoltarea brand-ului Cotnari este indelungata, existind o multitudine de mijloace si cai de dezvoltare. Orice plus de imagine trebuie sa se cuantifice in cresterea vinzarilor si a notorietatii companiei. „Actionarii sint si salariati, iar relatia cu firma este una si sentimentala. Este ceva ce apartine locului brand-ul Cotnari”, a declarat Anghel Laurentiu, director de marketing in cadrul Cotnari SA. Conform conducerii, bugetul de marketing anual este de un milion de euro. Firma are in lucru o evaluare a brand-ului si a marcilor Cotnari.

     Brand prin asociere

     Succesul unei afaceri se poate consolida pe piata si prin asocierea cu alte nume cunoscute, cum este situatia Grupului Tester-Casa Auto. Bogdan Pitigoi, directorul grupului Tester, isi coordoneaza afacerea din Iasi. Dupa ce a dat lovitura in 2004 si 2005, cind vinzarile de masini au crescut cu 70-80% de la un an la altul, ajungind pina la 7.000 masini pe an in 2006, Bogdan Pitigoi a trecut la o alta etapa. A investit patru milioane de euro intr-un show-room Daimler-Chrysler de 1.000 mp, iar, in anii urmatori, vrea sa aiba 15 astfel de complexuri in toata regiunea Moldovei.
de ROXANA NICHIFOR
Sursa: Jurnalul de Est
  

Pages:« Prev1234567891011121314Next »