Despre cadouri, copilărie și obiective cu Adelina Borta

Am întâlnit-o pe Adelina la un eveniment dedicat producătorilor locali, m-am îndrăgostit iremediabil de cănițele ei personalizate și inedite. La Odaia cu Podoabe se dă glas oricărei născociri, a voastre sau a lor. Prin rândurile de mai jos, aveți ocazia să pășiți în lumea magică a odăii, să cunoașteți omul din spatele poveștii și să aflați care a fost impactul pandemiei asupra afacerilor ieșene. Adelina, îți mulțumesc pentru disponibilitate și sinceritate.

1. Cum a început povestea Odăii? Cum ți-a venit ideea?

Pentru mine, Odaia cu Podoabe are două începuturi. Cred că ideea de antreprenoriat s-a așezat de mult timp în mintea și sufletul meu, doar că nu știam. Când eram mică îmi petreceam majoritatea vacanțelor la bunici, împreună cu fratele și verișoara mea. Poarta bunicii mele era locul numai bun pentru chiosculetul nostru imaginar. Ne-am unit forțele și ne-am zis că talentul nostru artistic va fi apreciat de comunitatea din sat. Am așezat păturica în fața portiței și am început să vindem pietre desenate. Prin „am început să vindem” vreau să zic că ne-a întrebat o tanti curioasă, care se întorcea de la câmp, ce facem noi acolo. Desigur, au mai fost încercări: lumânări topite și remodelate, ceaiuri și alte minuni de care nu avea nimeni nevoie. În liceu am descoperit pasta polimerică, m-am decis că trebuie să îmi fac un blog și i-am spus Cocktail jewelry. Odată cu venirea examenului de Bacalaureat și timpul pe care îl petreceam modelând a scăzut.

Al doilea început a venit cu șanse reale și un sprijin care a însemnat enorm pentru noi. În 2018 am aflat de la o prietenă de un proiect cu fonduri europene neramursabile, se numea „Start la Antreprenoriat în N-E”. Mama făcea atunci borcănele pictate și alte decorațiuni Shabby Chic și m-am gândit cât de grozav ar arăta într-un magazin. La sfârșitul lui 2018 urma să aflu dacă planul meu de afacere era câștigător, așa că între timp m-am decis să mai fac experimente cu pastă polimerică, ca să le putem oferi clienților varietate.

2. Cum arată o zi din viața Adelinei Borta?

Atât eu cât și prietenul meu Florin suntem destul de matinali, așa că de obicei ne trezim la 5:30 – 6:00, ca pe la 7:00 să ajungem la atelier. Ne ciondănim un pic de la ultima gură de cafea și după aceea putem începe ziua liniștiți. Eu încep să lucrez la cănițele programate pentru ziua respectivă, Florin le curăță și le pregătește pe cele modelate cu o zi înainte. Apoi îmi spune ce mesaje primim și încercăm să găsim împreună idei. Într-o zi normală reușim să facem undeva la 3-4 cănițe, până la 19:00. Fără doar și poate perioada Crăciunului este preferata noastră, deși ne prelungim programul de lucru, vine la pachet cu bucuria de a pune în aplicare cât mai multe idei și o stabilitate fianciară care oferă o gură de aer proaspăt.

3. Ce oferă clienților Odaia cu Podoabe?

Scopul nostru este să oferim clienților cadoul care se potrivește cu povestea lor. Când ești în căutarea unui cadou, ai în minte câteva elemente cheie care te-ar putea ajuta să găsești ceva ce i se potrivește, însă cum ar fi să-i poți creea tu propriul cadou bazat doar pe povestea sa? Ceva unic care nu doar să îl reprezinte, ci să stârnească emoție.

De multe ori asociez procesul de personalizare cu un joc creativ. E ca atunci când ai în fața ta o foaie albă de hârtie pe care poți desena orice. Dacă dorești să-i faci un cadou surorii tale care e medic, are o pisică pe care o adoră, îi place să gătească, dar și să se plimbe cu motocicleta, toate acestea le putem îmbina pe o căniță.

Tot în Odaie găsești și borcănele, seturi de tacâmuri, pahare termos, accesorii, felinare pentru copii și rame foto, toate pot fi personalizate după cum îți zburdă imaginația, iar dacă ești în pană de idei te ajutăm cu drag.

Între timp, mama a descoperit o pasiune nouă, scrapbooking, și realizează albume foto colorate și jucăușe, Explosion Box cu diferite tematici și tot felul de năzdrăvănii create din hârtie și imaginație. De puțin timp ne-am construit o odaie nouă, Odaia Urbană în care ținem tricourile personalizate prin broderie automată. Ne place ideea de broderie și avantajele pe care le oferă, precum un design rezistent și conturat cu atitudine. Este un univers nou, dar acceptăm bucuroși idei.

4. Care crezi că sunt cele mai mari provocări ale unui antreprenor local ieșean?

Comunitatea ieșeană ne-a îmbrățișat cu drag și multă curiozitate, de aceea suntem foarte recunoscători pentru susținerea pe care o primim. Ca orice afacere la început, ne-am confruntat cu provocări pe partea financiară. Pentru noi, proiectul „Start la Antreprenoriat în N-E” a reprezentat un sprijin enorm atât din punct fianciar cât și moral. De aceea, cred că este și motivul principal pentru care am putut să depășim perioada dificilă de la începutul pandemiei.

5. Care a fost impactul pandemiei asupra afacerii tale?

Când a început pandemia, magazinul era pe Esplanada de la Hala Centrală și avea în jur de 5 luni de când era deschis. Am mutat atelierul acasă chiar de la început, iar timp de câteva săptămâni se oprise totul. Ne-a luat puțin timp până ne-am revenit, dar între timp am continuat să lucrăm și ne-am zis că este perioada perfectă să punem în aplicare idei care stăteau în cămară.

Odată cu munca vine și entuziamul de a încerca ceva nou, ceva ce simțeai că lipsește de un timp, dar nu știi exact ce e. Așa că ne-am propus să facem pentru prima dată o postare promovată în care explicam pe scurt cum îți poți personaliza cănița. Ne-am bucurat enorm de rezultate și am încercat să oferim și noi ceva în schimb. În Iași am început să livrăm în perioada carantinei, iar în pachetele pe care le trimiteam în țară strecuram mici curiozități care, sperăm noi, au furat un zâmbet.

6. Care ar fi avantajele și dezavantajele pandemiei asupra afacerii tale? Crezi că există avantaje?

Cred că a fost o perioadă dificilă, dar care ne-a ajutat să fim mai raționali și mai maturi, să facem mai ușor diferența între ce este necesar și ce nu. În felul acesta am realizat că un magazin și costurile pe care le presupune nu sunt chiar o potrivire bună cu o afacere handmade, care presupune o producție limitată. Dar partea bună era că puteam investi mai mult în tehnică și idei noi și continuăm să căutăm îmbunătățiri în direcția aceasta. Un alt avantaj este fără doar și poate trecerea spre online. Oamenii ne-au dat multă încredere în noi, în produsele noastre și energia pe care o transmit este motivațională.

7. Cum funcționează partea de producție?

Cele mai populare produse sunt cănițele personalizate cu figurină. De obicei oamenii ne trimit o poză sau o descriere a persoanei respective, alături de câteva detalii legate de profesie, hobbyuri, animăluțe de companie, iar noi îi ajutăm cu idei despre cum ar putea arăta cănița. Odată stabilit modelul, în ziua programată începem să modelăm elementele. În funcție de complexitate poate dura între 2 și 9 ore. Apoi trimitem poze cu modelul înainte să îl punem la copt, iar după ce primim confirmarea, cănița merge la cuptor. După o oră, cănița iese să ia o gură de aer proaspăt și se pregătește de lipit, lăcuit și curățat.

8. Cu ce crezi că te diferențiezi față de concurență?

Ajutorul financiar pe care l-am primit la început de drum a fost esențial în dezvoltarea noastră. Acesta este motivul pentru care am putut să investim în varietatea produselor, calitatea acestora, publicitate, punct de lucru și multe alte detalii care cred că într-un final încep să dea roade.

9. Ce obiective/planuri de viitor aveți pentru brandul „Odaia cu Podoabe”, în anul 2021? Iei în considerare să redeschizi un magazin fizic în viitorul apropiat sau te axezi doar pe online?

Mă entuziasmează gândurile despre viitor și avem câteva idei pe care le dorim îndeplinite până la sfârșitul anului 2021. În primul rând ne propunem să investim mai mult în Odaia Urbană, în produse, tehnică și să dezvoltăm și o a doua modalitate de personalizare, prin imprimare. Pentru Odaia cu Podoabe fără doar și poate produse și servicii noi. Ne dorim să ne concentrăm atenția și pe partea de împachetare a cadourilor și să găsim idei noi de design pe care să le propunem clienților.

De curând am descoperit că ne plac felicitările și cred că sunt cel mai bun prieten al unui cadou împachetat frumos. De asemenea, sunt câteva idei de produse noi personalizate cu pastă polimerică, cum ar fi cuierul pentru prosopelele de bucătărie personalizate cu portretul familiei sau cu design specific. Un magazin fizic presupune multe costuri și multă muncă pentru a creea produse atât de pus pe raft cât și pentru comenzi. Scopul nostru este să ne dezoltăm cât mai mult pe partea de servicii, tehnică și produse, de ceea știm că mutarea doar spre online ne va ajuta în acest sens.

10. Care este produsul tău preferat?

Sunt multe modele de cănițe și borcănele care m-au entuziasmat, dar preferatele mele rămân căsuțele felinar, cred mă întâlnesc iar cu o parte din copilărie.

11. Unde putem găsi produsele tale și unde ai sediul?

Ne puteți găsi în odaia virtuală: https://www.odaiacupodoabe.com/ Facebook:https://web.facebook.com/odaiacupodoabe Instagram:https://www.instagram.com/odaia.cu.podoabe/

📍 Sau în atelierul din Clădirea Fibresin, Calea Chișinăului, nr. 27, Corp A, etaj 3, camera 2.

 

Realizat de Mihaela RÂTAN.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Fabricat în Iași este un ONG ce vrea să ajute producătorii locali gratuit. Suntem o echipă de oameni ce muncesc din pasiune pentru a ajuta Iași-ul. De multe ori venim cu bani de acasă pentru a susține proiectul… Avem nevoie însă de susținere. Dezvoltarea și susținerea platformei ne costă și noi singuri nu o putem susține. Dacă vrei să ne ajuți, poți dona folosind butonul de mai jos. Nu trebuie să fie mult. Ne-ar ajuta extrem de mult. Hai să creștem comunitatea locală împreună.